Interstellar

Aşteptam filmul cu nerăbdare. Am intuit de la prima vizionare a trailerului că filmul va fi minunat. Şi este. Aproape trei ore am fost ţinut cu gura căscată. Tensiune, idei, ştiinţă, soluţii, emoţie... toate se îmbină perfect. Umanitatea este surprinsă într-un moment foarte dificil: urmare a dispariţiei plantelor, planeta nu mai oferă hrană suficientă. O ultimă soluţie este colonizarea unei alte planete. Se găsesc soluţii inteligente, chiar dacă suntem "ajutaţi" de "ei", fiinţe avansate care se dovedesc a fi... însă nu vă zic cine sunt! :) Oricum filmul este suficient de bine ancorat în ştiinţa actuală să fie credibil şi suficient de inovativ, să poată fi considerat de "anticipaţie". Sunt multe aspecte care m-au fermecat, de la emoţia care se răspândeşte din toată acţiunea şi din relaţiile credibile dintre personaje, la modul în care este imaginat robotul viitorului (nu prea umanoid ca aspect), de la planetele noi, spectaculoase, la călătoria prin gaura de vierme, de la prestaţia actorilor, la calitatea scenariului. Sunt convins ca se vor lua câteva Oscaruri cu acest film. Vă recomand cu căldură filmul şi sper să ne salvăm casa, micuţa Terra, până nu e prea târziu, pentru că, indiferent ce lumi fantastice or mai fi acolo, în Universul ăsta vast, nicăieri nu e ca acasă!

Automata

Să văd filmul atât de devreme a fost o surpriză neaşteptată. Văzusem un afiş în Afi şi mă găndeam că un astfel de film cu Antonio Banderas nu poate fii decât interesant. Aduce puţin cu "I, Robot", iar influenţa lui Asimov este evidentă. Dar asta nu îi ia din valoare. Lumea este parcă mai realist conturată. natura umană este surprinsă magistral. Iar pământul post apocaliptic este atât de inospitalier pe cât te-ai aştepta. Omul s-a temut întotdeauna că îşi va pierde supremaţia printre fiinţe. Cum reacţionează atunci când maşinle atentează la acest statut? E suficient să ne amintim de seria "Terminator" să realizăm că maşinile ne provoacă fiori reci. Chiar dacă nu sunt fiinţe, parcă ne aşteptăm ca inteligenţa artificială să prindă voinţă proprie şi să reacţioneze... uman. Să ne înlăture în cel mai egoist şi uman fel. În film roboţii îşi scot faţa umanoidă, metalică şi inexpresivă în câteva secvenţe. E un gest simbolic care iţi dă fiori. E ca şi cum s-ar lepăda de forma celor care i-au creat după chipul şi asemănarea lor. E revolta împotriva creatorului. E plecarea de bunăvoie din Paradis, sfidând creatorul. Nu rataţi acest film interesant.

Melancholia

Continuam seria filmelor de nişă sau ciudăţele, cum ar spune unii. Câteva destine sunt surprinse în imagine hipnotice şi pe o coloană sonoră care îţi pătrunde până în măduva oaselor. Oare planeta rătăcitoare se va ciocnii cu Terra? Personajele sunt prinse realist în urzeaa vieţii, relaţiile dintre ei fiind cand superficiale sau rele, când sincere şi pătimaşe.Tu cum ai reacţiona la sfârşitul lumii? Ce ai face ştiind că mai ai o zi, o săptămână, o lună de trăit? Dar ce faci zi de zi pentru a-ţi tăii viaţa, ştiind că mai devreme sau mai târziu tot te vei duce în pământ? Ai spus azi cuiva că îl/ o iubeşti? Te strofoci să acumulezi bani şi averi? Suntem foarte ciudaţi pentru işte fiinţe care se cred buricul universului. Ne petrecem viaţa în ignoranţă şi departe de ideea de a trăi, dar am da orice să trăim în ultima zi ce nu am trăit o viaţă. Aşa că lăsaţi prostiile, micile răutăţi care ne otrăvesc existenţa, invidia şi ura, ridicaţi ochii spre cer şi spre cei apropiaţi, iubiţi şi lăsaţi-vă iubiţi, pentru că ceasul ticăie impasibil, ignorând dacă folossiţi timpul cum trebuie sau nu.

Her

Sunt filme pe care le eviţi crezând că nu au ce să ofere. "Her" este un astfel de film. Am evitat să îl văd, convins fiind că o să mă plictisească. Supriza a fost de proporţii. Filmul este o analiză superbă a psihologiei umane. Este o privire indiscretă aruncată până în adâncul sufletului uman. E suficient să te uiţi în jur şi o să vezi începutul viitorului descris în film. Oamenii se depărtează unul de altul, oamenii se înstrăinează de cei dragi, fiinţele sociale care eram nu demult, acum sunt prinse din ce în ce mai mult în vâltoarea vieţii şi devin mai singuri. În film tehnologia face viaţa mai uţoară oamenilor, dar îi şi îndepărtează de interacţiunea directă cu semenii. Personal, găsesc foarte interesant viitorul imaginat. Îmi pare că suntem doar la un pas de lumea aceea. Aproape că avem elemente care deja ne ghidează viaţa de maniera prezentată. Iar relaţia dintre inteligenţa artificială şi sentimentele este una pe care de multă vreme scriitorii au încercat să şi-o imagineze. Felul cum apare în film, deşi lasă fără răspuns nişte întrebări, este unul verosimil. Dacă sunteţi pregătiţi pentru un film care se adresează gândirii şi sentimentelor şi nu ochiului, vă recomand acest film minunat.

Fetih 1453

O surpriză plăcută! Nu facparte din cei are consideră că Hollzwood-ul este singurul loc în care se fac filme. Am văzut filme scandinave interesante, filme ruseşti superbe,coproducţii italo-francezo-germane de toată frumuseaţea şi nu în ultimul rând producţii britanice mai mult decât interesante. Însă despre cinematografie turca încă nu ştiam nimic. În Fetif-1453, am descoperit un film istoric foarte bine realizat. Sunt conştient că e plin de propagandă pro-otomană, că adevărul istoric este spus parţial sau răstălmăcit, dar filmul este plăcut de urmărit cu toate acestea. Căderea Constantinopolului, moment de cotitură în istoria universală,este surprinsă dintr-o perspectivă cel puţin interesantă. Şi bonus: Urban din film, cel care construieşte un tun formidabil pentru turci, este un anume Orban, un transilvănean. Ce o fi căutând ăla pe acolo?

The Grand Budapest Hotel

Iniţial am fost reticient în ceea ce priveşte filmul. Îmi părera puţin plictisitor din trailer. Însă temerile mele au fost nefondate. Filmul este o capodoperă având un jocul subtil de diferenţe cromatice dintre diferitele perioade şi un fir narativ segmentat cât se poate de inteligent. Un umor fin se desprinde din toate situaţiile. Actorii se întrec în a-şi demonstra calităţile. Eşti răpit de acţiune de la început şi până la sfârşit. Eşti plimbat printr-un stat fictiv, undeva într-o Europă când gri, când colorată viu, în funcţie de vremuri, frământări politice şi război. Dragostea se strecoară discret, în forme pure sau ciudate. Speranţele tinerilor se împletesc cu nostalgiile bătrânilor. Fără să exagerez, acesta este unul dintre puţinele filme care m-au impresionat plăcut şi de aceea vă recomand să păşiţi cu încredere în sălile de cinematograf.

Snowpiercer

Un film realizat în coproducţie Coreea de Sud- S.U.A. care m-a răscolit puţin. Nu este doar un S.F. care prezintă un viitor post-apocaliptic, dar este o analiză destul de pertinentă a psihologiei noastre ca specie dominantă. Experimente scăpate de sub control au dus la aruncarea planetei într-o eră glaciară. Supravieţuitorii sunt îmbarcaţi într-un tren, adevărată arcă, care face înconjurul pământului neîncetat, în mare parte detorită genialităţii unui om care a inventat un motor cu un randament ce tinde spre unu. Un fel de perpetuum mobile. Aflaţi în pragul extincţiei, loviţi crunt de soartă, te-ai aştepta ca oamenii să se unescă, să lupte împreună pentru viitorul nostru ca specie. Ei bine nu e deloc aşa. Mizeria umană ia multe forme care te vor face uneori să întorci privirea de la ecran. Şi unde e Dumnezeu în tot acest timp? Vei spune că e doar un film, întrebarea nu îşi are rostul. Dar realitatea e mai neagră decât filmul. Sper să nu apucăm astfel de vremuri, să fim fericiţi în ignoranţa noastră!

The Lone Ranger

Nu am găsit decât un atu: Johnny Depp. Mascatul, Kimosabe, e de o stupizenie greu de egalat. Să fi fost indianul îl băteam non-stop cu funia udă. Câteodată e bine bine să ai un personaj pozitiv mai plecat de acasă, contribuie astfel la crearea unui comic de situaţie. Însă să nu fii înstare să vezi lucruri evidente pe tot parcursul filmului îmi pare strigător la cer. Asta denotă o stupizenie crasă. Şi ce e cu ideea aia de vechi testament că tu ai reponsabilitate faţă de soţia fratelui tău dacă acesta dă colţul? Adică ai avea obligaţia ca un bun om sub soare, să îi tai lemne, să o ajuţi la cumpărături, adică pe parte economică cum ar zice Becali şi anume Gigi. Însă să te arunci şi în pat?! WTF, KIMOSABE!

47 Ronin

O surpriză plăcută.Efectele speciale sunt superbe, atmosfera japoniei feudale este redată frumos. Nu îmi place inserarea supranaturalului, parcă răpeşte puţin din atmosfera shoguniană, dacă îmi permiteţi, vă amintiţi probabil de romanul superb al lui James Clavell. Iar prezenţa lui Keanu Reeves este deranjantă. De la Tom Cruise din Last Samurai şi culminând cu matrixianul Neo, parcă încercăm să le luăm japonezilor până şi identitatea. Oricât ai încerca să convinci că un occidental (corcit chiar) este pătruns de semnificaţia ancestrală pentru niponi a seppuku-ului, nu convingi. Cum spune cineva intr-un comentariu: "That's like making a Captain America movie with Cap being a Japanese dude". Cred că legenda celor 47 de ronini putea fii mult mai bine creionată dacă se renunţa la demoni, dragoni, vrăjitoare şi occidentali. Ar fi avut ceva din farmecul filmelor cu Toshiro Mifune şi ar fi fost mult mai credibil. Dar să nu mai fiu atât de cârcotaş şi să recunosc că e un film plăcut de privit. Nu ştiu dacă aş recomanda vizionarea în cinematografe. Au apărut versiuni decente şi pe torente. ;)

True detective

Un serial superb. Poarnind de la recitalul actoricesc al lui Matthew McConaughey si Woody Harrelson, continuand cu povestea incurcata, intinsa pe saptesprezece ani in care cazuri aparent fara legatura se impletesc inteligent pe parcursul a doar opt episoade ale sezonului 1 si terminand cu suspansul creat prin scenariu si stilul regizoral, toate fac din sezonul 1 al acestui serial o capodopera. Sa nu pareti surprinsi daca o sa culeaga o multitudine de premii.

The legend of Hercules

Urăsc atunci când un subiect bun este stricat pe un film de nimic. Steroidizatul din rolul principal are charisma unui sac de cartofi, acțiunea este atât de antrenantă încât mă mir că nu am scos telefonul să joc un snake 2. Îmi pare rău că nu pot găsi ceva interesant. Sper sa așteptați varianta pe torente, nu să scoateți bani din buzunar.

World War Z

Deşi nu sunt un fan al filmelor cu zombi, pot spune că acesta e destul de reuşit. Nu te uimeşte cu vreo idee genială, dar este destul de antrenant. Adică o să vezi aceaşi poveste cu contaminarea unora care îî vânează pe alţii şi cu unul care găseşte vaccinul miraculos. E bine totuşi că nu avem de-a face cu zombii care abea se târăsc, dar totuşi nu scapi de ei deşi alergi ca un jamaican la sută. Ăştia sunt ai dracu de ageri, dar suficient de lenţi în preajma personajelor principale. Sunt câteva imagine foarte reuşite în care ni se arată în cadre largi mulţimea de zombalăi. Probab il aşa păreau turcii la Rovine în câmpii. Sau doar păreau aşa întrucât băştinoşii erau atât de chercheliţi încât vedeau triplu. Dar să nu divagăm! Brad Pitt dă oarece greutate filmului care în absenţa lui ar fi avutmult de suferit pentru lipsa de originalitate. Adică eu aş fi lucrat puţin la zombii, i-aş fi făcut mai „altfel”. De exemplu vampirii din Priest sunt nişte vampiri cum numai acolo vezi. Până şi infestaţiidin I am Legend au ceva ce îî face unici, inteligenţa. Dar până voi ajunge cu un scenariu la Hollywood părerea mea e irelevantă. Când o să contribui la primul film o să vă îndemn să mergeţi la cinema, până atunci, nu prea contează unde vedeţi filmul, insă e bine să aşteptaţi o variantă decentă pe torente.

Oblivion

Până acum, îmi pare cel mai reuşit film al anului. Din nou piticul de Tom Cruise pare un erou foarte credibil. Are el darul ăsta de a părea badass chiar dacă e ca un ştrumf. Din distribuţie spicuim: Kurilenko parcă e făcută pentru roluri de victimă, Morgan Freeman deşi nu are multe replici, însufleţeşte un personaj important şi surpriza plăcută Nikolaj Coster-Waldau, nimeni altul decât Jaime Lannister din Games of Thrones. Filmul suferă puţin din cauza faptului că, după un anumit punct, este destul de previzibil, dar ideea în jurul căreia este construit este foarte interesantă şi te determină să fi mai indulgent. Şi nu îmi place finalul. Un happy-end fals. Prefer oricând să moară toţi, un final negru, poate cu o singură rază de speranţă firavă, dar cu toţi în noroi. Aş mai zice câteva despre final, dar nu vreau să vă răpesc plăcerea de a-l vedea pe ecarn mare. Merită din plin.

After Earth

Unul din filmele mult aşteptate. Am citit câteva recenzii înainte de al vedea, mai mult din curiozitate decât din nevoia de a fi covins dacă merită văzut sau nu. Indiferent de ele eram hotărât să îl văd. Will şi Jaden Smith nu au fost prea lăudaţi pentru prestaţie de critici. Nici Night Shyamalan, regizorul, nu a fost lăudat deşi acest film se dorea o confirmare mult aşteptată a talentului regizoral care tot întârzie să fie dovedit. Mă rog, asta spun specialiştii. Eu însă am savurat filmul. Deşi Will nu are un rol suficient de activ încât să îi pună talentul la contribuţie, personajul său, dă o oarecare greutate filmului. Cu siguranţă s-a mizat pe asta încă de la stabuilirea distribuţiei. Juniorul încă este enervant. Ca adolescenţii aflaţi în creştere. În special băieţii. Nici prea mici cât să fie drăgălaşi, nici prea mari încât să fie interesanţi. E adevărat că şi personajul a fost făcut în aşa fel încât să enerveze puţin, dar parcă Jaden are ceva nativ în a fi o persoană enervantă. Sunt conştient că şi în viaţa reală, ca şi în film, puştiul este copleşit de figura paternă. E greu să creşti la umbra unui copac atât de mare. Toată lumea aşteaptă de la el cel puţin cât aşteaptă de la tată. Dar se uită uşor că Will este un talent care greu se mai poate naşte. E natural. Nu poţi avea aceleaşi pretenţii de la fiul lui. Nu e nici corect nici logic să ai. Eu unul cred că cel mic s-a descurcat foarte bine. Şi creşte. Are toată viaţa înainte să confirme. Şi dacă nu confirmă ce? Să facă criticii filme mai bune! Cât priveşte filmul, nu pot să zic că m-a dat pe spate. Un SF destul de uşurel, sărac pe alocuri. Însă o poveste destul de legată şi destul de captivantă, aşa simplă cum e. Pentru o sâmbătă seară, dacă vrei să te relaxezi, fără să îţi pui mintea la contribuţie e un film de văzut.

Hansel and Gretel: Witch hunters

O condiţie esenţială pentru a avea o cpilărie fericită este aceea de a lua contact de foarte devreme cu minunata lume a basmelor. Fiecare ne amintim cu drag poveştile cu Ilene Cosânzene şi Feţi-Frumoşi, cu zmei, cu Scufiţe, cu Albă ca Zăpada, cu zâne şi căpcăuni. E modalitatea în care imaginaţia ne este stârnită cel mai bine. Însă nu e o idee prea bună să îţi duci copilul la Hansel şi Gretel. Asta dacă nu vrei ca la cheltuielile lunare să adaugi o sumă consistentă pentru psiholog/ psihiatru. Rişti ca puiul tău de om să nu mai doarmă niciodată singur şi să te înghesuie noaptea până la căsătorie, când locul îţi va fi luat de soţ sau soţie. Vorbesc serios, ceea ce nouă ni s-ar părea un film drăguţ, ar putea avea urmări asupra minţii necoapte a celor mici. E prea devreme pentru ei să vadă vrăjitore arse, capete care explodează împuşcate de aproape, ţeste sfărâmate cu pumnul de un căpcăun. Cât despre băieţeii mai trecuţi, merită văzut filmul măcar pentru Gemma Arterton şi Famke Jenssen. Adică acoperă cam tot spectrul de la 27 de anişori la 49 de toamne.

Snitch

Mai mult decat un film de actiune. De la Dwayne Johnson nu te astepti decat la o explozie de testosteron, dar in filmul asta, il vedem si intr-o postura cel putin interesanta: aceea de tata. Un tata gata sa lupte cu oricine pentru fiul lui ratacit, care a apocat-o pe cai gresite cum multi tineri o fac. Actiunea filmului nu este exploziva, este cumva liniara. Este defapt intr-un usor crescendo, dar o miscare uniform accelarata. E foarte interesant cum, desi actiunea parca bate pasul pe loc in unele momente, ramai concentrat la maxim. Probabil e meritul regizorului si al scenaristului. Oricum, per ansamblu, filmul este o surpiza placuta, chiar daca intalnesti unele stereotipuri.

Gladiator

Cand eram mic, imi propusesem ca odata ajun "om mare" sa ma fac avocat. Acuma, om mare fiind, daca ma intrebi ce vreau sa ma fac iti voi raspunde hotarat: gladiator. Nu orice fel de gladiator. The Russell Crowe type of gladiator! Cum probabil ati ghicit am vazut filmul acum cateva minute. Pentru a 1375 oara. Nu ma plictiseste niciodata. Iar muzica lui Zimmer este fenomenala. A 1375 oara ochii mi s-au impaienjenit si am fost nevoit sa ma musc de limba sa nu cedez si sa pierd pozitia de mascul alfa in haita. Dar cum poti sa fii insensibil cand il vezi pe Maximus ingenunchiat inaintea nev estei spanzurate? Sau cand ranit de moarte paseste incet spre portile Campiilor Elizee? Pentru ca nu cred ca mai exista cineva cu acces la energie electrica care sa nu fi vazut filmul, va adresez indemnul de a-l revedea. Acum ma scuzati, am treaba... "My name is Maximus Decimus Meridius, commander of the Armies of the North, General of the Felix Legions, loyal servant to the true emperor, Marcus Aurelius..."

Full metal jacket

Fara indoiala o capodopera a cinematografiei. Nici nu te astepti la altceva de la Stanley Kubrick. A aparut in 1987, cand SUA inca pastra proaspata amintirea razboiului din Vietnam. Nu e un film in care sa simti propaganda din zilele noastre. E mai degraba un manifest pentru scoaterea in evidenta a suferintelor si degradarii umane ca urmare a jocurilor politice. Personajele sunt umane, pline de calitati si defecte, zugravite magistral, prinzand toate stereotipurile. Cu toate astea sunt foarte credibile si perfect incadrate in realitatea razboiului. Nu se pierde in actiune, nu trage concluzii directe, doar sugereaza idei, lasand la latitudinea privitorului sa aleaga tabara. E unul din cele mai realiste filme care are ca subiect razboiul pe care le-am vazut vreodata. Actiunea incepe cu instructia recrutilor in cadrul Puscasilor Marini (Unites States Marine Corps). Din cate stiu eu in realitate e chiar mai rau ca in film. Se aplica filosofia distrugerii tale ca individ si recladirii de la zero a unor masini de lupta. Iar nu toti pot face fata solicitarilor. Selucreaza atat de brutal la psihicul recrutilor incat dupa terminarea programului nu mai esti aceasi persoana. Te ajuta sa faci fata realitatii campului de lupta, dar cu ce pret? Ca o concluzie: un film care nu trebuie ratat!

This Means War

Nu stiu cum mi-a scapat acest film anul trecut. M-am amuzat teribil. Chiar daca este un filmulet usor, reuseste sa te extraga din monotonia zilnica si sa iti puna un zambet larg pe fata. Chris Pine si Tom Hardy sunt super agenti guvernamentali. Trebuie sa recunosc ca sunt un mare fan al lui Tom Hardy, deci tot filmul am fost de partea lui. Printr-o intamplare care este posibila doar in filme intalnesc si se indragostesc de aceeasi femeie, interpretata de Reese Witherspoon. Nu ma da pe spate duduia. Pentru mine va ramane Blonda de la Drept. Nu ma prea starneste, chiar daca recunosc ca nu e urata. In fine. Ideea e ca respectivi barbati bine declanseaza un adevarat razboi, in care folosesc ilegal toate resursele agentiei, deci pe banii contribuabilului de rand. Iar reactia ei (care nu stia ca ei se cunosc si planuia sa ii "incerce" pe amandoi) mi s-a parut tipic feminina: ei sunt vinovati ca i-au ascuns faptul ca se cunosteau. :)) Nu ea care ar fi vrut sa aleaga in cunostinta de cauza si se intalnea cu doi, ei ca sunt niste mincinosi! :)) Ma rog, nu dezvolt ca nu am timp. Totusi, scenaristul a gasit o solutie destul de buna la situatia aparent fara iesire. Iar eu ma bucur pentru ca Tom Hardy imi pare cel mai castigat!

The Time Traveler's Wife

Desi e un film din 2009, trebuie sa zic cateva vorbe despre el. personal l-am gasit foarte interesant. In primul rand recunosc ca sunt fan Rachel McAdams care se muleaza (hmmm) bine pe roluri romantice, amuzant-romantice. Cat despre Eric Bana ce sa mai zic? Sincer l-am remarcat deabea in Troia, unde a fost un Hector tare credibil, mai credibil decat Achile al lui Brad Pitt. De asemenea in Munich joaca magistral rolul unui agent secret al Mossadului, la vanatoare de teroristi. Fara sa ma acuzati de porniri mai putin straight, recunosc ca e un barbat bine. Aproape la fel de bine ca mine. Revenind la film... Nu poti sa nu remarci ca e varza din punct de vedere stiitific. Adica calatoria in timp nu e chiar atat de imposibila cum o percepem, insa ce se intampla in firul povestii sfideaza toate teoriile acceptate. Nu intru in amanunte. Altceva vreau sa surprind. Probabil nici nu s-a vrut un film riguros stiintific, de aceea s-a recurs la ceva mai subtil. Filmul trebuie privit ca o metafora. Pornind de la premisa asta trebuie privit din ambele perspective. Daca il privesti din perspectiva calatorului in timp ai un inteles. Daca il privesti din perspectiva sotiei calatorului ai alt inteles. Varianata 1: E o chestie foarte cool sa sari dintr-un timp in altul. Sa te intalnesti cu tine insuti. Sa stii chestii pe care toti ceilalti inca nu le stiu. Sa nu poti controla asta e cam aiurea. Sa te tot trezecti un c*rul gol, in locuri mai mult sau mai putin publice e aiurea. Sa o bantui pe sotia ta de cand era mica e cam pedofilic (licenta poetica). Sa fii la nunta ta desi intr-o viata ai ratat, chiar daca participa versiunea ta mai batrana, e cool. Sa o lasi gravida pe nevasta-ta desi tu ti-ai facut vasectomie e incredibil. Varianta 2: E ciudat sa tot aduci haine, copila fiind, unui strain care tot apare in c*rul gol la tine in gradina. E aiurea sa apara un individ la diferite perioade ale viatii si tu sa te indragostesti. De care te indragostesti in final? E misto sa faci copiul cu iubirea vietii tale, desi si-a facut vasesctomie, apeland la varianta lui mai tanara. E aiurea cand ti-e lumea mai draga sa dispara ca magarul in ceata. In loc de concluzii... Filmul zugraveste o relatie de o viata, o poveste de iubire ca in povesti. Insa, ca in niste crize epileptice, ne arata si zbaterile obisnuite aflate intr-un cuplu. El absent de prea multe ori. El prezent mai mult decat trebuie uneori. Oricat te-ai agita, unele lucruri in viata nu le poti schimba. Si daca maine el va disparea, tu ce o sa faci? De aceea trebuie sa traim in prezent, cu intensitate, iubind la maxim, ca ce te faci daca mainele asteptat nu mai vine?

Lincoln

Imi vine greu sa vorbesc de rau un film atat de apreciat de critici si chiar de publicul de peste ocean. Insa eu nu am apucat sa vad finalul. Am adormit. Si nu eram chiar obosit. Mi se cam ea de propaganda ieftina si sindromul "l'ombelico del mondo" de care sufera unii. Tizul meu, Day-Lewis, nu inseala asteptarile. Dovada ca este magistral sta si in faptul ca, desi il iubesc, este capabil sa ma faca sa urasc pesonajul cu aceeasi patima. Ce sa zic, nu m-a atras filmul, altii mai pro-americani poate vor fi mai incantati.

Oz the Great and Powerful

L-am vazut cu riscul de a pierde din farmecul unei prime vizionari in cinema. Distributia nu are cum sa nu te atraga, fie ca esti o doamna/ domnisoara (il vei gasi pe James Franco intr-un punct maxim al carierei), fie ca esti un domn (ai de ales din trei prezente feminine agreabile: Mila Kunis, Rachel Weisz, Michelle Williams). Filmul insa, chiar daca exceleaza la capitolul distributie si efecte/ imagine, are o inconsistenta suparatoare in ceea ce priveste story line-ul. Scenariul este atat de previzibil incat ai putea usor sa plictisesti si un pusti de 5 ani. Pare mai mult adresat copiilor intradevar. Insa, pentru faptul ca te arunca intr-o lume de poveste, pentru ca uiti de lumea "prea" reala este un pretext rezonabil sa iesi din casa.

The Hobbit: An Unexpected journey

Niciodata nu o sa poti multumi pe toata lumea. Fiecare cu gusturile lui, gusturi puternic influentate de cultura fiecaruia, de educatie, de sinapse sau chiar de aspecte care inca scapa stiintei. Tolkien a reusit sa creeze un univers paralel, o realitate distincta de a noastra in care e imposibil sa nu te afunzi cu placere. Asta e in carti. Filmelor din trilogia Lord of The Rings le-a revenit misiunea aproape imposibila de a se ridica la nivelul cartilor. Si a facut-o. Dovada atat recenziile bune cat si banii castigati. Dar in primul rand numarul fanilor care au fost castigati. The Hobbit a fost scrisa inainte de LOTR, 1937, iar actiunea o precede pe cea din trilogie. Prin urmare e foarte greu sa faci saltul mental printre perioade, sa faci abstractie de ce sti ca se va intampla. Din punct de vedere vizual, este un spectacol. Imagine superba, calatorie frumoasa... Ca actiune insa este foarte previzibil. Personal recomand cinematograful pentru ca altfel nu il poti aprecia la adevarata valoare.

ARGO

Chiar daca e un film premiat cu Oscar, nu m-a impresionat. E greu sa pornesti de la o intamplare reala si sa o adaptezi in asa fel incat sa ti si publicul in tensiune si sa si respecti adevarul "istoric". Intr-un Iran framantat de revolutie, un agent CIA planifica si executa salvarea unor functionari americani aflati pe punctul de a fi prinsi de revolutionari. Filmului ii lipseste totusi tensiunea. Nu gasesc puncte forte care sa faca din el un film memorabil. Practic planul este sa ii scoata din Iran sub pretextul ca ar fi echipa tehnica care pregateste un film SF. Daca ar fi dupa mine l-as compara cu Wag Of Dog (Inscenarea). Acolo Robert de Niro si Dustin Hoffman sunt magistrali. Ei insceneaza un intreg razboi cu ajutorul manipularii media pentru a indrepta atentia publica de la un scandal sexual in care e implicat presedintele. Acest film este plin de umor, suspans, neprevazut. E mult mai reusit. Revenind la Argo, as sfatui sa-l vedeti acasa, eventual peste un an doi, la o televiziune privata. Nu prea face toti banii, in plus, parca mergem la cinema sa fim putin dati pe spate, nu sa ne plictisim.