Final Fantasy : The Spirits Within

Ştiu... Un desen animat... De acum paisprezece ani... Dar nu e orice desen animat. Este probabil cel mai reuşit SF ever. Trec peste grafica mult deasupra vremii sale, dar nu pot să ignor ideea de bază. Este o idee cu profunde implicaţii filosofice. Dacă pământul chiar are un spirit al lui? Dacă bucăţi din acest spirit se desprind, se materializează sau animează vieţuitoarele pământului pentru ca apoi să revină prin moarte în spiritul primordial? Să fie acest spirit Gaia grecilor sau Marele Spirit al nativilor americani? Este pentru mine o alternativă frumoasă a reîncarnării. Te-ai putea naşte din nou şi din nou, ai urma un ciclu iniţiatic, te-ai întoarce în marele spirit unde ai fi una cu cei dragi din toate vieţile. Ai aduna înţelepciune până ai atinge perfecţiunea, până ai atige Nirvana. Poate acolo avem culori diferite să ne cunoaştem şi să vedem nivelul la care suntem, poate după ce atingem un nivel, părăsim pământul care este doar o creşă pentru spiritele tinere. Poate de aici mergem într-un alt loc unde toţi suntem mai luminoşi. Poate că din alte locuri, fiinţe demult plecate de aici, fiinţe mult mai înţelepte, ne ghidează paşii. Poate numim aceste fiinţe îngeri. Deşi mintea mea tinde spre a da crezare ştiinţei care prevede sfârşitul prin Marele Îngheţ, ceva din mine încă speră în viaţă veşnică. Din mine şi din toţi cei 108 miliarde care au trăit vreodată! Minus câteva miliarde prea retardaţi să se gândească. Minus Poptamaş, Fuego şi Salam.